Ceea ce nu o să recunoască nici unul dintre noi e că, acum mult timp, şi unii poate şi-n prezent continuă ciclul, am fost şi noi romantici. Diferenţa în mare e că mereu ajungeam în momentul în care ne întrebam cum ar fi fost sexul cu prinţesa şi imaginaţia noastra vizuală ne făcea să ne trezim dimineţile uzi. Unii nu erau atât de anxioşi, au lăsat lucrurile să vină de la sine. Eu făceam parte din categoria norocoşilor care nu tânjiseră după sex şi care trecuseră în categoria celor care au premoniţii legate de sarcini la 16 ani şi căsătorii premature.
Pe vremea când Eminescu era the ultimate fucker, cu tot cu Veronica lui, care nu mai era fată bună şi nici mare, şi în amintirea acelor vremuri, a existat acel moment în adolesceţa mea deloc ieşită din comun în care am crezut că iubesc. Aleasa era Ana. Ţin să precizez că orice nume care va apărea în textele mele va fi fictiv, la fel cum tot ce povestesc poate fi sau nu acceptat de voi. Deci A1. Era o tipă cu un an mai mică decât mine, cu părul tuns stil garcon, şatenă cu nişte ochi albaştri răvăşitori. În ceea ce privea fizicul, prietenii mei o categorisiseră drept fiind bunuţă. A fost singura fată pe care n-am privit-o ca pe o alta, ci aşa cum era ea, cu ale ei, bune şi rele. Mergeam la mine sau la ea şi mâncam clătite, bând apă minerală. Plimbările noastre erau lungi, şi vorbeam despre orice, de la războaiele mondiale la poezie, la viitor, la noi. Cu ea am fumat prima ţigară şi am decis împreună să reinventăm fronda, trăind într-o continuă frondă-n doi. Nu îi spusesem că o iubesc, şi nici ea mie, însă ceva din mine ştia că A1 stârnise o revoluţie în mine. Nu o privisem niciodată ca pe o tipă cu care aş ajunge s-o fac. Şi s-a întâmplat şi aia, şi totul a devenit brusc şi mai palpitant. Eram împreună de 9 luni când s-a întâmplat. Devenisem între timp outsiderul grupului de tovarăşi cu care ne gândeam care-ar fi bună de futut, fiindcă brusc descoperisem sentimentele.
Şi toate bune şi frumoase, până când am văzut-o pe fidela A1 sărutându-se fericită cu un tip în Kiseleff. Treceam accidental pe-acolo, ieşisem la bere cu prietenii şi mă-ntorceam acasă. După ce am rămas cu gura căscată, reflexul m-a făcut să mă bucur că eram singur şi că nu mai era vreunul dintre prietenii mei p-acolo, s-o vadă în voluptatea facerii.
Am decis de-atunci că toată partea afectivă a vieţii ne-o inducem noi. Poate cândva o să mai iubesc, până atunci, toate aluaturile sunt făcute cu acelaşi făcăleţ. Sentimentele îţi fac viaţa mai fericită, într-adevăr. Nu am mai fost atât de fericit ca atunci niciodată, însă m-am scutit de toate decepţiile şi poveştile siropoase.
În fine, al vostru cu stimă, şi fără afecte, ontologicul Rareş. Care-şi face un ceai şi îşi continuă lectura tacită. Citesc Eliade- Dicţionar al religiilor. Poate ajung un Mahatma Ghandi într-ale femeilor.
P.S : E surprinzător că n-am dat dracului blogul. de obicei nu prea duc la capăt ce-ncep.
